Apocalipsa dupa O.R.E.  
Organizatori
Donisart & Kogaionon
Data, locatie
15 noiembrie 2008, orele 18.00
Centrul Cultural Reduta - Brasov
Bilete

Pret:
60 lei (pana in 15 oct)
70 lei

Site oficial

www.donisart.ro, www.kogaionon.com

 

Sambata seara, un alt eveniment inedit marca DonisArt si Kogaionon a insufletit sala Reduta din Brasov, in spiritul “apocaliptic-decadent”, sintagma care-mi aduce pe undeva aminte de pictorul spaniol Salvador Dali. In jurul orei 18,30, aproximativ 200 de rockeri
s-au prezentat la cele trei recitaluri-experiment, urmand ca pe parcursul serii, sa li se alature altii aproximativ 100, cifra ajungand astfel la capacitatea maxima a salii. Pana la inceperea concertelor, foaierul salii a oferit prilejul delectarii cu standurile de merchandising ale trupelor serii, cat si ale altor firme specializate in vanzarea de produse rockeresti, nelipsind omniprezentul Titus cu al sau Bestial;)
Cascadeur, In Slaughter Natives si Ordo Rosarius Equilibrio sunt trei proiecte cu identitati bine definite, primul german si celelalte doua suedeze, cu membri comuni celor trei formatii, care pe micuta si cocheta scena a salii Reduta au cantat la tobe, chitara, sintetizator, voce sau tobe electrice prin rotatie.

Intro-ul serii a fost al domnului Axel Menzer, alias Cascadeur, un neamt neaos, care-mi amintea, datorita costumatiei, pe de o parte de un bavarez, pe de alta parte de un ofiter SS si datorita vocii si a atitudinii de herr Till Lindemann, solistul vocal al celebrei trupe germane, Rammstein. Nu stiu cu exactitate cum pot descrie acel Melodik Folk al lui Cascadeur, ar putea fi o mixtura de gothic, electro, alternativ si ceva folclor, a carei sonoritate retorica, grava, obsesiva mi-a trezit interesul pentru acest Cascadeur. Ce stiu insa foarte bine este ca m-a impresionat intr-un mod deosebit vocea lui, o voce, limpede, profetica, cu o rezonanta religioasa, ca de altfel si mesajele pe care doreste a le transmite publicului.

Cascadeur © rockXpress.ro


Pentru doar cea de-a doua prestatie a sa live, Cascadeur m-a convins sa-i astept cu interes primul material oficial care urmeaza a fi produs nu peste mult timp. Daca Germania abunda in formatii de mare valoare, apartinand unor genuri variate - industrial, goth, electro, - vocea sa exceptionala, il poate aseza pe acest domn Cascadeur, in randul marilor solisti rock ai Germaniei. Show-ul sau scurt, de doar 30 de minute, a fost completat cu lumini exclusiv rosii si proiectii infatisand litografii cu scene renascentiste.

Cascadeur © rockXpress.ro

Suedezii de la In Slaughter Natives, au creat pentru o ora, o atmosfera albastra, rece si dezolanta – Dark Ambient. In contrast cu Cascadeur, vocea a fost de aceasta data usor perceptibila, aproape soptita si guturala, ca a unei fiinte infricosatoare, venita din adancul pamantului, iar muzica repetitiva, obsedanta si ea, cu o rezonanta joasa.
Din cele trei concerte ale serii, doar acesta a parut a fi decadent stricto senso, ultimul si primul fiind apocaliptice, profetice, daca e sa urmarim caracterizarea prezentata pe afisul festivalului.

In Slaughter Natives © rockXpress.ro

In Slaughter Natives © rockXpress.ro

Ordo Rosarius Equilibrio a fost cel mai asteptat concert al serii, publicul fiind atent si receptiv si dovedind deschidere si cunoasterea muzicii suedezilor. Am ascultat ceea ce se cheama Industrial Folk Experimental, pastrand linia celorlalte doua trupe ale serii, insa de aceasta data am asistat la un concert puternic declamator, cu caracter profetic, care condamna tot ce ceea ce reprezinta slabiciune umana, atat muzical, cat si prin imaginile proiectate in fundal, insotite de cuvinte care definesc virtuti, defecte, sentimente, orori.

Ordo Rosarius Equilibrio © rockXpress.ro

Muzica, mult mai calda, mai putin repetitiva, cu mai multa melodie si variatie, ritmul “normal”, vocea foarte placut-electrizanta si parfumul de tamaie au definit un show reusit, la finalul caruia toti cei prezenti s-au declarat incantati de noua experienta. “Who stole the Sun from its Place in my Heart?”, „Mercury Rising”, “I am the Sun”, “Singing for the Angel of the east”, “Do Murder and Lust make me a Man?”, “I will be there even when the Flowers are gone” sunt cateva dintre titlurile O.R.E., ale caror lungime, ritm, intonatie amintesc de tragedia antica, dar si de profetiile evului mediu.

Ordo Rosarius Equilibrio © rockXpress.ro

Ordo Rosarius Equilibrio © rockXpress.ro

Ordo Rosarius Equilibrio © rockXpress.ro

Ordo Rosarius Equilibrio © rockXpress.ro

Asteptam cu interes urmatoarea seara "Martial Postfolk Evening” din seria evenimentelor DonisArt si Kogaionon, serie deschisa de excelentul concert Arcana, continuata cu Ice Ages, Ataraxia, Cascadeur, In Slaughter Natives si Ordo Rosarius Equilibrio si salutam cu acest prilej initiativa organizatorilor de a oferi ocazia binemeritata frumosului oras din inima tarii de a se afla in atentia publicului ascultator de muzici interesante :)

Cristina [at] rockxpress [dot] ro

foto: Petru

 



©2006 rockxpress & frame design.
Toate drepturile rezervate.
Reproducerea integrala sau partiala a unui material din acest site, fara acordul autorului,
este interzisa si se sanctioneaza conform legilor in vigoare.