TUSKA 2009 - varianta de criza  
Locatie
Helsinki - Finlanda
Data
26 - 28 iunie 2009
Site oficial
www.tuska-festival.fi

 

Desi am ajuns sa urasc sintagma ”traim in vremuri de criza” se pare ca recesiunea se face simtita in toate domeniile. Anul trecut a fost un an de succes pentru organizatorii festivalului Tuska si dupa un an soldout, teoretic e de asteptat repetarea succesului (vezi cazuri celebre precum With Full Force, Wacken etc.). Ei bine, anul acesta Tuska 2009 a devenit Criza 2009. Desi am tot urmarit site-ul inca de la finalul editiei de anul trecut, se pare ca traditia organizatorilor finlandezi e sa nu anunte nimic pana prin primavara.
Spre deosebire de anul trecut raportul de trupe locale/trupe straine a fost exact pe dos. Cine a auzit de Gama Bomb, Callisto, Dauntless?
Prima trupa pe care am vrut sa o vad/revad a fost Ensiferum, insa n-am prea inteles de ce nu au incaput pe scena mare. Cu un sunet clar mai bun decat la Wacken, Ensiferum au avut o ora la dispozitie pentru a evolua in fata fanilor, prietenilor, vecinilor, rudelor etc. Playlistul a fost ok : Hero In A Dream, One More Magic Potion, Into Battle, Deathbringer From The Sky plus deja clasicul Iron acompaniat de public si evident comentarii in limba lui Sibelius pe care bineinteles nu le-am inteles... ar fi fost culmea sa vorbeasca germana... Asadar, Ensiferum - un concert scurt si la subiect. Din nefericire a trebuit sa plecam la scena mare cu 10 minute inainte de incheierea concertului pentru ca am vrut sa vedem Immortal in intregime de data aceasta.…

ENSIFERUM © rockXpress.ro

La fel cum am spus si anul trecut, trupele de acest gen arata mai fain dupa lasarea intunericului si se pare ca pana si Abbath a fost de aceeasi parere. La ora 20:45 Immortal au urcat pe scena si Abbath a tinut sa impartaseasca publicului parerea sa despre contributia astrului celest la atmosfera. ”Fuck the sun” si asa a inceput show-ul cu una din piesele din prima perioada a norvegienilor - The Sun No Longer Rises.

IMMORTAL © rockXpress.ro

Playlistul acestora a fost compus din piese ca Sons of Northern Darkness, Tyrants, Withstand the Fall of Time, Solarfall, Damned in Black, dar si piese din prima perioada: Unholy Forces of Evil, Battles in the North si bineinteles Blashyrkh la bis. Dezamagitor totusi per-total. Am avut impresia ca ne uitam la o repetitie Immortal. Fara chef, nici un fel de vlaga. As putea spune ca din trupele ”clasice”; norvegiene, daca ar fi sa ii compar cu Emperor, Satyricon, Dimmu Borgir, Immortal au fost cam la furat... Sper sa fi fost doar o zi proasta, asa cum se mai intampla si nu nevoia de bani sa fi fost motivul reunirii dupa mult prea mediatizata si ”irevocabila”;despartire din 2002. Cat despre nevoia si dependenta de bani... vorbim imediat.

TUSKA 2009 © rockXpress.ro

A doua zi, sambata, am aplicat din nou metoda, mergi strict la trupele care te intereseaza. Jon Oliva's Pain a fost atractia zilei pentru mine. Desi imi plac foarte mult si albumele solo ale acestuia, speram sa vad cat mai multe piese Savatage, mai ales dupa ce prietenii care au vazut Circle II Circle m-au ofticat povestindu-mi despre Edge Of Thorns si ce bine a mai sunat. Balanta avea sa se intoarca in favoarea mea, dupa ce aproape tot setlistul domnului Oliva a fost facut din piese Savatage. In ciuda unor probleme tehnice ale clapei acestuia, dar si numarul relativ mic al celor prezenti in cort, acest concert a fost cea mai faina surpriza a festivalului, din punctul meu de vedere bineinteles... Jon Oliva’s Pain a sunat exact asa cum speram sa sune si singura dezamagire a fost ca au avut doar 45 de minute la dispozitie.

JON OLIVA'S PAIN © rockXpress.ro

Din nefericire Sabaton au inversat timpul de scena cu niste ”metalcoristi” din State asa ca nu am apucat sa ii vad decat 5 minute pe suedezi...

Korpiklaani au profitat anul acesta posibilitatea de a canta, posibilitate pe care au ratat-o anul trecut din motive tehnice. Dintre Korpiklaani si Evile am ales pe cei din urma din simplul motiv ca muzica finlandezilor ma lasa rece. Spre deosebire de confratii lor de la Finntroll acestia nu fac nimic decat sa preia piese din folclor si se le adapteze la riffuri de metal. Genial nu?

KORPIKLAANI © rockXpress.ro

Ii mai vazusem oricum de 3 ori inainte, iar faptul ca anul trecut am avut placerea de a-i cunoaste pe acesti Iron Maideni (ca atitudine) din nord, nu m-a facut decat sa fiu ferm convins ca nu vreau sa ii revad de curand. Interesant totusi standul de merchendise pe care acestia l-au ”improvizat”. Destul de original...

TUSKA 2009 © rockXpress.ro

Desi nu i-am mai ascultat inainte, Evile cu siguranta au convins pe multi aflati in aceeasi situatie ca mine, sa asculte mai mult din ceea ce au lansat baietii pana acum. Aflati in turneul de promovare al celui de-al doilea album, tinerii (sau mai bine zis adolescentii) britanici de la Evile canta un Thrash – Metal Old-School ca la carte. Desi influentele Bay Area Thrash Metal sunt mai mult decat clare, dar si tatuajele lor (Metallica, Exodus, Slayer), muzica lor este foarte catchy. Nimic repetitiv, nu am avut deloc senzatia ca ascult o clona a trupelor mai sus amintite. Cu alte cuvinte o trupa promitatoare, ramane sa vedem ce vor scoate mai departe...

Urmatoarea trupa a fost tot ceva din ”gradina” finlandeza, insa de data aceasta ceva de calitate. Dintr-un motiv sau altul i-am ratat de fiecare data la diverse festivaluri, Amorphis au sunat asa cum imi inchipuiam ca o sa sune.

AMORPHIS © rockXpress.ro

Judecand reactia publicului, nu multa lume a fost incantata de setlistul acestora, dar personal mi-a placut foarte mult, mai ales ca au cantat exact piesele care imi plac de pe ultimul album – Skyforger. Mi se pare ca fiecare album nou Amorphis e un pas in directia ”vecinilor” de la Sentenced, perioada – Frozen/Crimson.

Pe grecii de la Firewind, ii mai vazusem in deschidere la Kamelot anul trecut, asa ca am preferat sa vad Pestilence.

FIREWIND © rockXpress.ro

Pestilence e genul de trupa, care atunci cand o vezi live te face sa te lasi de cantat (in cazul in care ai incercat) si sa te apuci de colectionat timbre. Prestatia acestora m-a lasat fara cuvinte. Pacat de productia slabuta a primelor lor albume. Nu imi ramane decat sa sper ca acestia vor urma exemplul Exodus...

Ultima trupa a serii si capul de afis de sambata, a fost Suicidal Tendencies. Acestia au deschis concertul exact cu piesa pe care imi doream cel mai mult sa o aud live – You Can’t Bring Me Down. Per-total acestia au sunat bine, desi trebuie sa recunosc ca atitudinea lor nu este intocmai una pe care sa o imbratisez. Cu toate acestea, trupa a sunat cel putin interesant, desi poate ar fi fost chiar mai interesant daca ar fi fost in formula cu Trujilio la bass.

SUICIDAL TENDENCIES © rockXpress.ro

Destul de ciudat faptul ca publicul lor a fost mult mai mic decat m-as fi asteptat, in timp ce la trupele de metalcore era full in mod constant in fata scenei. Dezamagitor...

Ziua a III-a a fost cea mai neinteresanta din punctul meu de vedere.

TUSKA 2009 © rockXpress.ro

Prima trupa pe care am apucat sa o vad duminica a fost Stam1na. N-am sa inteleg niciodata trupele de genul J.B.O, Stam1na etc. Daca poti sa canti serios, de ce sa nu canti serios? De ce sa razi de tine? Concertul baietilor de la Stam1na ar fost interesant pentru mine daca:
1. Versurile ar fi fost in engleza
2. Nu ar fi aratat la fel de penibili ca J.B.O
Muzica acestora imi aduce aminte de Strapping Young Lad insa atitudinea si imaginea acestora m-au facut sa prefer sa ma retrag la umbra unui copac departe de scena pe care cantau...

STAM1NA © rockXpress.ro

A doua si ultima trupa pe care am vazut-o la Tuska anul acesta au fost Eluvietie - helvetii mult prea mariti, mult prea mediatizati, mult prea laudati etc Prima mea intalnire cu acesti elvetieni a fost in deschidere la Kreator in februarie anul acesta. Am plecat foarte grabit la concert ca sa ii vad pe cei care au dat Iasi-ul pe spate, pe cei care au fost senzatia Heidenfest-ului. Inca de la prima piesa pe care au cantat-o atunci am sesizat ca ceva nu este in regula urmand ca explicatia vocalistului sa clarifice situatia. In februarie, la sfarsitul turneului alaturi de Kreator, ambii chitaristi ai trupei Eluveitie au considerat ca au lucruri mai importante de facut, asa incant au plecat acasa, lasand restul trupei in aer. Cum ar reactiona in mod normal o trupa? Ar anula turneul bineinteles. Ce a facut Eluveitie? Au continuat turneul, iar postul de chitarist l-a preluat un roadie care se prefacea ca face ceea ce se auzea (cele 2 chitari inregistrate). Chestii atat de penibile n-am mai vazut de la concertele date in aer liber in Romania in campaniile electorale. Cu alte cuvinte Eluveitie au facut playback. Nu pareau prea mandri de situatie, se putea citi frustrarea in ochii lor insa au continuat. Vorbind cu prieten care a vazut acelasi concert in Polonia, am ajuns sa fiu de acord cu o concluzie de-a sa: ”Eluveitie pot scoate si opera – metal cu orchestra simfonica ca nu mai calc la nici un concert de-al lor”.

ELUVEITIE © rockXpress.ro

Patru luni mai tarziu ii revad pe acesti Dream Theater celtici la Tuska. De data aceasta au renuntat la playback insa n-au avut basist. Wow! Stau si ma intreb... oare au atat de multe rate de platit sau atat de multe guri de hranit incat nu isi permit sa anuleze concertele care din start vor iesi prost? Scuza a venit bineinteles dupa cateva piese: ”Ne pare rau dar basistul nostru a pierdut avionul”. Hmm? Serios?

Tuska 2009 – o editie cam nereusita. Putine nume mari. Cel mai dezamagitor lucru a fost faptul ca duminica nu a existat nici un cap de afis. Daca anul trecut seara de duminica a culminat cu un concert Slayer anul acesta ultima trupa care a cantat pe scena mare a fost de la Volbeat (trupa care s-ar fi potrivit mai degraba la Cerbul de Aur) si festivalul s-a sfarsit la 20.30 in loc de 22:00 ca in alti ani...

A trebuit sa ma multumesc sa aud My Dying Bride din gara centrala si sa ii vad apoi din tren...

TUSKA 2009 © rockXpress.ro

Din nefericire trebuie sa constat din nou prezenta exagerat de ridicata a trupelor din categoria Metalcore. Am un sincer sentiment de compasiune pentru cei care aduleaza acest stil. Am sa incerc sa ma abtin de la astfel de comentarii insa nu pot atunci cand vad cum fiecare festival de metal se transforma intr-o adunatura a baietilor care se agita ca primatele pe muzici de genul Caliban, All That Remains s.a.m.d.

Libertatea de opinie/gusturi nu ne permite sa re-educam pe unii sau sa rupem capul unora de genul domnului PNL-ist de la Oradea.

Special thanks go to Nicklas & Mia!

Vlad [at] rockxpress [dot] ro

 

GALERII FOTO TUSKA FESTIVAL 2009 (foto Oana Mereuta):
AMORPHIS ELUVEITIE ENSIFERUM FIREWIND IMMORTAL
KORPIKLAANI JON OLIVA'S PAIN STAM1NA SUICIDAL TENDENCIES


 
©2006 rockxpress & frame design.
Toate drepturile rezervate.
Reproducerea integrala sau partiala a unui material din acest site, fara acordul autorului,
este interzisa si se sanctioneaza conform legilor in vigoare.